Dat fiind faptul că se apropie Ziua Copilului, în emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, psihologul Gina Dafinoiu a vorbit despre copiii generațiilor Z și Alpha și despre cum putem gestiona corect relațiile cu aceștia.
Generația Z îi cuprinde pe copiii născuți între 1996 și 2010, deci prima generație de copii care au fost expuși de timpuriu la tot ceea ce înseamnă tehnologie și gadget-uri. Sunt copiii care, după Generația X și Y, care au coincis cu perioada comunistă la noi, au avut un acces mult mai facil la tot soiul de informații. În contrast, dacă cei din Generația Z s-au născut în familii care aveau cel puțin un gadget performant, iată că cei din Generația Alpha s-au născut, practic, cu telefonul în mână, având acces de foarte mici la astfel de dispozitive.
Generația Z ar fi ultima care s-a bucurat de o copilărie afară, la bloc sau în curtea bunicilor, jucându-se cu vecinii și socializând în adevăratul sens al cuvântului, pe când copiii Generației Alpha deja și-au pierdut într-o destul de mare măsură contactul cu realitatea, adeseori petrecându-și mai mult timp pe tablete sau pe telefoane decât cu prietenii afară, în părculețe și la locurile de joacă.
Psihologul Gina Dafinoiu a avertizat că, în primul rând, copiii Generației Alpha nu își trăiesc emoțiile și nu știu să socializeze, mijlocindu-și interacțiunea prin intermediul telefoanelor. Aceștia sunt copiii care pierd ușor, ușor contactul fizic, nu mai știu ce este o îmbrățișare și le vine mai ușor să se exprime în mediul online. Un alt semnal de alarmă pe care l-a evidențiat Gina Dafinoiu este că de la a pierde contactul cu ceilalți copii și până la a dezvolta o formă de autism este doar un pas. În ultima perioadă, au crescut semnificativ diagnosticele de autism și din ce în ce mai mulți copii se nasc cu această afecțiune.
Există o tendință extrem de nocivă în rândul părinților care aleg pur și simplu să planteze în mâinile copiilor lor un telefon și o tabletă, fără să-și dea seama că aceste dispozitive realmente prind rădăcini în creierașele și inimilor micuților și îi afectează pentru toată viața. Ideal ar fi ca fiecare cuplu care face un copil să-și pregătească temeinic un plan pentru a-l crește, pentru că altminteri ajung să se plângă că nu au timp și să recurgă la astfel de gesturi.
Există o serie de efecte foarte grave pe care le generează utilizarea telefoanelor de către copii de la vârste fragede. În primul rând, se poate observa o stagnare în evoluția copiilor, pentru că aceștia, cel mai probabil, văd aceleași imagini repetitive la nesfârșit și intervine o stopare a dezvoltării normale. Totodată, imaginile extrem de colorate care se succed cu rapiditate bulversează creierele micuților, ce se află în plină dezvoltare de la momentul nașterii. Se pierde și interacțiunea umană și este nevoie ca părinții să fie acolo pentru copiii lor, să le ofere timp și să comunice cu ei, atât verbal, cât și non-verbal.
Mai este o capcană în care cad adeseori părinții extrem de ocupați: lăsarea copiilor la bunici. Deși în esență această practică nu este una periculoasă sau nocivă, bunicii contribuind foarte mult la dezvoltarea armonioasă a copiilor prin blândețea și poveștile lor nemuritoare, există totuși riscul ca un copil să confunde figura bunicilor cu figura mamei sau a tatălui. Acest fenomen se poate petrece în special la copiii până în 3 ani.
Copiii Generației Alpha au nevoie de foarte multă răbdare și de o abordare aparte pentru a fi cu adevărat înțeleși. Este imperios necesar ca părinții să le fie alături acestor copii, pentru că altfel ei vor dezvolta o reală dependență de calculator sau telefon și nu s-ar mai putea desprinde. Totodată, părinții nu trebuie să încurajeze statul la calculator în exces, nici măcar prin gesturi cum ar fi să le ducă odraslelor lor mâncare sau snacks-uri la calculator.
Pentru a-i putea îndepărta pe copii de dispozitive, este nevoie de foarte multă implicare, este nevoie de planificarea unor activități pe care să le desfășoare familia împreună pentru a-l scoate pe copil din bula sa de confort maxim, unde domnește Internetul și calculatorul. Totodată, este recomandată stabilirea unor reguli clare pe care copilul să le respecte. Copiii trebuie încurajați să-și exploreze pasiunile și să interacționeze cu alți copii de vârsta lor. Contează foarte mult apropierea de copil și oglindirea acțiunilor sale în primă fază pentru a-l atrage ca prieten/aliat și contează extrem de mult și mediul sau atmosfera din familie.